Prezența legendarei gimnaste Nadia Comăneci la Onești, la sfârșitul săptămânii trecute, a avut o semnificație specială nu doar pentru comunitatea locală, ci și pentru echipa care lucrează la filmul “Nadia” dedicat vieții și carierei celei mai mari sportive din istoria gimnasticii românești.
Alături de Nadia s-a aflat regizorul Tudor Giurgiu și echipa sa de producție, care au realizat filmări în mai multe locuri emblematice din orașul în care a început drumul către perfecțiune. Regizorul a participat la toate evenimentele organizate în onoarea campioanei, printre care Gala Campioanelor și concertul susținut de Loredana, desfășurate sâmbătă și duminică. De asemenea, la Onești a fost prezent și Ilie Năstase, o altă legendă a sportului românesc, despre care Tudor Giurgiu a realizat deja filmul “Nasty”, lansat în primăvara 2024.
Filmări în apartamentul copilăriei
În timpul vizitei la Onești, echipa de filmare a ajuns inclusiv în apartamentul în care Nadia Comăneci a copilărit. Regizorul a povestit ulterior, într-o intervenție la Digi FM, că experiența a fost una plină de emoție, dar și de momente neașteptate.
„Am ajuns și la blocul Nadiei Comăneci, unde s-a vizitat apartamentul în care ea a copilărit”, a relatat Tudor Giurgiu.
Campioana s-a reîntâlnit cu foste colege de clasă, foste colege din sala de gimnastică, dar și cu profesoara de matematică din anii de școală.
„Au început să-și aducă aminte cum veneau cu catalogul, că le era frică să nu le scoată la tablă. Discuția dintre doamnele de azi și profa lor de mate a fost fabuloasă”, a declarat Tudor Giurgiu.
Regizorul a fost prezent la toate evenimentele dedicate Nadiei Comăneci desfășurate la Onești, inclusiv la Gala Campioanelor și la concertul susținut de Loredana. La manifestări a participat și Ilie Năstase, o altă legendă a sportului românesc, despre care Tudor Giurgiu a realizat deja un film documentar de succes.
Tudor Giurgiu ne-a declarat că este interesat să studieze și impresionanta arhivă foto a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești. Colecția conține sute de imagini care documentează copilăria, anii de pregătire și ascensiunea sportivei.
Documentarul nu se limitează la România. Echipa de producție a realizat filmări și în Statele Unite, în locuri importante din viața actuală a Nadiei Comăneci, precum Oklahoma și Miami.
Potrivit regizorului, pelicula urmărește atât parcursul sportiv excepțional al campioanei, cât și povestea personală a femeii care a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii mondiale.
Lansarea documentarului este programată pentru primăvara anului 2027.
Citește mai mult la: Monitorul de Trotuș
Adaugă comentariu