Motoarele au răsunat sâmbătă pe Bulevardul Oituz din Onești, unde sute de oameni au ieșit să vadă un spectacol pe patru roți în memoria lui Adrian Răspopa. Piloți de raliu și de drift, au făcut demonstrații spectaculoase, iar printre cei care au oferit momente de neuitat s-au aflat și oneștenii Eduard Tănase, Ioan Iscu și Mircea Catinca. Evenimentul a marcat cinci ani de la dispariția lui Adi Răspopa, multiplu campion național de raliuri din Onești.
Bulevardul Oituz s-a transformat pentru câteva ore într-un adevărat circuit. Mașinile de competiție au trecut în viteză, au derapat controlat și au ridicat nori de fum, spre bucuria celor veniți să vadă spectacolul.
Totul s-a întâmplat în cadrul Speed & Spirit Show – Memorial Adi Răspopa, eveniment organizat pentru a păstra vie memoria lui Adrian Răspopa și a soției sale, Luiza.
La volan au fost piloți cu experiență, dar și reprezentanți ai noii generații din automobilismul sportiv. Valentin Porcișteanu și Sebastian Scîrlet au oferit demonstrații spectaculoase, inclusiv un moment în care mașinile celor doi s-au „jucat de-a prinselea” pe traseul amenajat în centrul orașului.
Spectacolul a avut și o componentă de drift, cu Gábor Imre, Gabi Imre Jr., Cosmin Prodea și Ștefan Dermisek. Pilotul Lucian Nan, de la Academia Titi Aur, a oferit la rândul său o demonstrație aparte, mergând cu un BMW pe două roți.
Printre cei care au contribuit la spectacol s-au aflat și piloții oneșteni Eduard Tănase, Ioan Iscu și Mircea Catinca, pentru care evenimentul a avut și o încărcătură specială: Adrian Răspopa a fost unul dintre oamenii care au făcut ca sportul automobilistic să aibă un loc important în viața orașului.
Pilotul oneștean Ioan Iscu a făcut câteva manevre spectaculoase, însă de această dată fumul nu a fost alb, ci roz. A fost modul prin care pilotul a anunțat publicului că urmează să devină tatăl unei fetițe.
Momentul a fost primit cu aplauze de spectatorii aflați pe Bulevardul Oituz.
Adi Răspopa a fost multiplu campion de raliuri, dar și unul dintre oamenii implicați activ în dezvoltarea sportului automobilistic din România, organizând ani la rând Raliul Moldovei – Bacău. După dispariția sa, soția lui, Luiza Răspopa, a continuat proiectele familiei și implicarea în organizarea competițiilor auto. Ea a murit ulterior, după o grea suferință.
Memorialul din acest an i-a avut în centrul său pe amândoi.
Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, a fost prezent la Onești și a transmis un mesaj despre eveniment:
„Am fost la Onești, la un eveniment dedicat memoriei lui Adrian și Luizei Răspopa.
Vineri au fost momente emoționamte la o slujbă alături de familie, membrii Team Adi Răspopa și sportivii veniți să îl comemoreze, iar sâmbătă sportivii noștri au făcut în centrul Oneștiului, ce ar fi făcut și Adi, dacă era cu noi.
Mulțumesc, tuturor, pentru prezență și implicare!
Mulțumesc autorităților și entuziaștilor din Onești pentru atmosfera creată!
Blană, frate!”
Pe traseul de pe Bulevardul Oituz, lung de aproximativ 2,6 kilometri, publicul a avut parte de un amestec de raliu, drift și demonstrații de îndemânare. Inclusiv un motociclist-cascador venit tocmai din Ungaria a luat parte de show.
Sute de oneșteni au urmărit spectacolul de pe marginea traseului, iar zgomotul motoarelor și fumul pneurilor au transformat pentru câteva ore centrul orașului într-o arenă de motorsport.
În pauzele demonstrațiilor auto au avut loc și momente dedicate motocicletelor.
Speed & Spirit Show – Memorial Adi Răspopa a fost organizat de Primăria Municipiului Onești, în parteneriat cu Clubul Sportiv Rally Spirit Onești și Clubul Auto Blic Brașov, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Citește mai mult la: Unu pe Trotuș
Adaugă comentariu