Două zile în care istoria, sportul, arta și memoria s-au întâlnit la Biblioteca „Radu Rosetti” Onești, sub semnul uneia dintre cele mai importante performanțe din istoria sportului românesc. În perioada 17–18 septembrie 2026, municipiul a găzduit prima ediție a Colocviilor de istorie socială și culturală de la Onești, un eveniment dedicat, în acest an, Nadiei Comăneci și rolului sportului în transformările sociale și culturale ale României secolului XX.
Organizate de Primăria Municipiului Onești și Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, în parteneriat cu Institutul de Sociologie al Academiei Române, colocviile s-au înscris în seria manifestărilor naționale și internaționale dedicate Anului Nadia Comăneci și au pus în valoare statutul municipiului Onești de „Oraș European al Sportului 2026”.
Tema primei ediții – „Anul Nadia Comăneci. Sport și transformări sociale în România secolului XX” – a propus o perspectivă interdisciplinară asupra felului în care sportul poate influența imaginarul social, identitățile colective și reprezentările publice ale unei țări.
La 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montréal, momentul în care Nadia Comăneci a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice, evenimentul de la Onești a depășit granițele unei simple evocări sportive. Nadia a fost privită prin prisma transformării sale din mare campioană într-un simbol cultural și identitar al României, iar orașul care i-a marcat începuturile sportive a devenit spațiul în care această poveste a fost analizată, reinterpretată și transmisă mai departe.
Istoria Nadiei, dincolo de nota 10
Prima zi a colocviilor, 17 septembrie, a debutat cu conferința „Dincolo de nota zece. Povestea Nadiei Comăneci”, susținută de Dr. Anita Sterea, istoric specializat în istoria sportului.
Conferința a urmărit parcursul Nadiei Comăneci și contextul social și cultural în care s-a construit performanța sa, punând în evidență felul în care o performanță sportivă fără precedent poate deveni, în timp, parte din memoria colectivă și din identitatea unei țări.
Programul a continuat cu atelierul interactiv „Artă contemporană și istorie”, coordonat de Dr. Irina Hasnaș-Hubbard (MOCR – Ministerul Culturii). Participanții au fost invitați să descopere relația dintre artă, istorie și memorie și să exploreze modul în care experiențele colective pot fi reinterpretate prin intermediul artei contemporane.
Un alt moment important al zilei a fost vernisajul expoziției itinerante „Intenție în spațiu – Constantin Brâncuși & Nadia Comăneci”, curatoriată de Dr. Irina Hasnaș-Hubbard. Expoziția a pus în dialog două personalități reprezentative pentru România și două forme distincte de excelență: creația artistică și performanța sportivă.
Prima zi s-a încheiat într-o atmosferă elegantă, cu serata muzicală „Scrisoare de dragoste”, susținută de Cleopatra David – soprană, Anamaria Biaciu-Popa – pian și Eugen Bogdan Popa – violoncel, artiști ai Filarmonicii „George Enescu”.
De la performanță la patrimoniu
Cea de-a doua zi, 18 septembrie, a adus în prim-plan componenta interactivă și educativă a proiectului.
Turul ghidat „Drumul perfecțiunii – Nadia Comăneci. Un traseu care transformă performanța în patrimoniu”, susținut de Ingrid Istrate, Președinta Clubului Sportiv Municipal Onești, a valorificat reperele locale legate de parcursul Nadiei Comăneci.
Citește mai mult la: Curierul de Știri
Adaugă comentariu