Miercuri, 4 martie, a avut loc o conferință de presă care a marcat lansarea oficială a evenimentelor dedicate „Anului Nadia Comăneci 2026” la Onești. La eveniment, găzduit de Biblioteca „Radu Rosetti”, au participat primarul municipiului, Adrian Jilcu, Claudiu Găburel, viceprimar, Ingrid Istrate, directoarea CSM Onești, Ionuț Tenie, directorul Bibliotecii din Onești, și Alexandru Cristea, consilier al primarului.
De asemenea, la întâlnirea cu presa au fost prezenți directorii cluburilor sportive din municipiu și ai școlilor gimnaziale și liceelor, implicate în desfășurarea evenimentelor ce vor avea loc în perioada următoare. Primarul Adrian Jilcu a urat bun venit celor prezenți și a prezentat principalele repere ale „Anului Nadia Comăneci 2026”.
Alexandru Cristea, moderatorul conferinței de presă, a punctat că „2026 este un an special”, în care vor fi mobilizate mult mai multe resurse umane, materiale și financiare. „Astăzi, când ne întâlnim pentru a vă prezenta calendarul evenimentelor, este prima bornă din Anul Nadia Comăneci”, a declarat Alexandru Cristea.
Startul a fost deja dat, primul eveniment fiind Cupa „Fluturașul – Pe urmele Nadiei”, competiție organizată de Liceul cu Program Sportiv „Nadia Comăneci”, sub îndrumarea dnei profesoare Aurica Nistor.
Următorul eveniment care s-a lansat a fost prezentat de directorul Bibliotecii „Radu Rosetti”, Ionuț Tenie. Este vorba de concursul de desene „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”. Acest concurs este inițiat de Academia Olimpică Română și implementat la Onești sub denumirea „Universul Nadia Comăneci – Primul 10 din istoria gimnasticii la JO Montreal 1976”. Totodată, a fost prezentat presei și proiectul Muzeului Sportului Oneștean, ce se va deschide în cadrul Muzeului de Istorie. „Va fi un muzeu viu, interactiv, dotat cu aparatură de ultimă generație precum holograme și table inteligente”, a precizat Ionuț Tenie.
Citește mai mult la: https://monitoruldetrotus.ro/2026/03/05/comunitatea-onesteana-o-sarbatoreste-pe-nadia-in-anul-dedicat-performantei/
Adaugă comentariu